Comunicat de presa 31.05.2018 – 2
Tânăr depistat turând motorul autoturismului și făcând drifturi pe str. Eroii de la Tisa
Polițiștii locali au depistat, azi-noapte, în jurul orei 00.30, încă un conducător auto care a turat motorul autoturismului la volanul căruia se afla, efectuând manevre de frânări bruște și întoarceri pe loc, în scop de divertisment, faptă care se sancționează cu amenzi între 800 și 2500 lei. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Timișoara, care a turat motorul și a făcut drifturi cu autoturismul marca BMW pe str. Eroii de la Tisa, acesta fiind sancționat cu amendă de 2500 lei. Polițiștii locali atrag atenția celor care se ocupă cu astfel de îndeletniciri că turarea motoarelor în scop de divertisment, efectuarea de drifturi fără autorizație se sancționează conform HCL 371/2007 cu amenzi drastice. De altfel, în ultima perioadă, odată cu încălzirea vremii, s-a constatat o creștere a acestui fenomen pe raza municipiului Timișoara.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ