Comunicat de presa 14.05.2018 – 1
Doi tineri din Republica Moldova depistați azi dimineață rupând florile din amenajările amplasate pe str. Michelangelo
Polițiștii locali aflați în patrulare azi noapte, în zona centrală a orașului, au depistat în jurul orei 05.30, două persoane care au deteriorat aranjamentele cu flori amplasate pe str. Michelangelo, rupând panseluțe și trandafiri plantate în acestea. Este vorba despre doi tineri de 22 de ani și 18 ani, cetățeni din Republica Moldova. Cei în cauză au fost sancționați cu amenzi de câte 2500 lei conform HCL 371/2007 modificată. Poliția Locală atrage din nou atenția persoanelor care deteriorează sau distrug materialul dendrofloricol, băncile, coșurile de gunoi stradal, alte obiecte de mobilier urban că vor fi sancționate drastic. De menționat că mulți străini au fost depistați anul acesta și anul trecut de polițiștii locali deteriorând jardinierele de pe Podul Michelangelo, dar și din împrejurimi. Până acum au fost depistați în această situație, pe lângă români, și italieni, nemți, belgieni, spanioli, portughezi, turci, israelieni, austrieci, iar de aceasta dată moldoveni.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ