Comunicat de presa 07.05.2018 – 3

Acțiune de amploare a polițiștilor locali în Galeria 1, un număr de 20 de societăți comerciale sancționate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat timp de două săptămâni o amplă acțiune de verificare a modului în care societățile comerciale care își desfășoară activitatea în incinta centrului comercial Galeria 1 de pe Calea Sever Bocu respectă legislația referitoare la autorizarea activității, dar și la alte fapte care contravin normelor legale. Astfel, au fost verificate un număr de 48 de societăți comerciale, fiind aplicate un număr de 20 de sancțiuni în valoare de 4100 lei pentru fapte precum neafișarea datelor comerciantului, terasă neautorizată, nerespectarea orarului de funcționare, lipsa actelor de proveniență a mărfii la locul de vânzare. Astfel de acțiuni se desfășoară periodic pentru a stabili în primul rând gradul de autorizare a firmelor care desfășoară activități comerciale pe raza municipiului nostru, dar și pentru a-i determina pe reprezentanții societăților comerciale să respecte prevederile legale conform cărora funcționează, fiind verificate toate aspectele care țin de acest domeniu.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ