Comunicat de presa 04.04.2018 – 1
Atenție, nu abandonați deșeurile pe domeniul public și nu depozitați resturile înaintea curățeniei de primăvară! Cinci persoane au fost sancționate ieri pentru astfel de fapte
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă în aceste zile verificările cu privire la depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, formând rampe clandestine de gunoi care dau un aspect neplăcut orașului. Astfel, numai în cursul zilei de ieri, cinci persoane depistate în această situație au fost sancționate cu amenzi între 1000 și 2000 lei, conform HCL 371/2007 modificată deoarece au fost surprinse aruncând resturi pe străzile Mătăsarilor, Lunei, Lacului și Măgura. Una dintre aceste sancțiuni a fost aplicată ca urmare a identificării persoanei care a abandonat deșeurile cu ajutorul camerei de filmat instalată în zonă. De asemenea, polițiștii locali au transmis tot în aceste zile către Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara un număr de 30 de locații identificate în oraș în care se află rampe clandestine de deșeuri, pentru luarea măsurilor de salubrizare a acestora. Poliția Locală atrage atenția timișorenilor să nu abandoneze deșeuri în alte locuri decât în cele special destinate deoarece riscă sancțiuni drastice și să nu scoată resturile în stradă în afara perioadei desfășurării curățeniei generale de primăvară, programată de către societatea de salubrizare Retim în perioada 16 aprilie – 11 mai 2018.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ