Comunicat de presa 28.12.2017 – 2

Hoți depistați de polițiștii locali după ce au sustras bani de la angajații unei cafenele din centrul Timișoarei

Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în zona centrală a orașului, au fost sesizați în jurul orei 01.00, de trei persoane care au reclamat că doi tineri ar fi intrat în cafeneaua în care lucrează, situată pe str. C. Brediceanu nr. 2, și ar fi sustras bani din șorțul de lucru din vestiar și dintr-un sertar cu acte. În urma descrierii făcute de aceștia, polițiștii locali au trecut la verificări în zona centrală, iar în Piața Victoriei au identificat două persoane care, la observarea patrulei, au aruncat pe jos un teanc de bani. Cei doi se numesc B.D., de 24 de ani, cu domiciliul în Timișoara, și V.A, de 21 de ani, din Vinga – Arad. Asupra acestora s-a găsit un telefon mobil și suma de 1350 lei. Cei în cauză, împreună cu bunurile găsite asupra lor, au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ