Comunicat de presa 12.12.2017 – 2
Patrule mixte de polițiști locali și polițiști de la Secția 1 pentru prevenirea furturilor în mijloacele de transport în comun
Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au acționat în această săptămână pe mijloacele de transport în comun împreună cu polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, patrulările comune având ca principal scop prevenirea furturilor din buzunare și poșete, precum și alte fapte contravenționale de natură să creeze disconfort cetățenilor în stații, dar și în tramvaie, autobuze sau autobuze. Acțiunile cu echipaje mixte sunt cu atât mai oportune în condițiile în care în perioada sărbătorilor numărul de persoane care circulă cu mijloacele de transport este mare, multă lume merge la cumpărături existând posibilitatea ca hoții de buzunare să profide de faptul că cetățenii pot deține sume mari de bani la ei și astfel să încerce să sustragă bunurile acestora, în aglomerația creată. Astfel de acțiuni comune vor mai fi organizate și în perioada următoare, pentru descurajarea prezența hoților de buzunare care au creat de-a lungul timpului un real disconfort timișorenilor.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ