Comunicat de presa 16.11.2017 – 2
Peste 200 de sancțiuni în ultima lună pentru conducătorii auto care au parcat pe pistele pentru bicicliști
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează permanent pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele amenajate pentru bicicliști pe raza municipiului Timișoara. Numai în cursul zilei de ieri au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale și 24 de colante autoadezive conducătorilor auto care au oprit sau staționat pe piste de pe străzile Paris, Eroii de la Tisa, Siemens, Sf. Ioan, Republicii. În ultima lună au fost sancționați pentru astfel de fapte un număr de 218 conducători auto, sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 fiind între 290 șo 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare. Poliția Locală atenționează conducătorii auto să nu mai parcheze pe pistele special amenajate pentru vehiculele cu două roți deoarece în caz contrar riscă sancțiuni drastice sau chiar ridicarea autoturismelor care blochează trecerea bicicliștilor. De asemenea, reamintim că bicicliștii sau ceilalți cetățeni pot sesiza la Poliția Locală dacă observă autoturisme parcate pe pistele special amenajate pentru circulația bicicletelor, fiind dedicat numărul de telefon 0356.913 special pentru astfel de aspecte.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ