Comunicat de presa 18.10.2017 – 1
Cetățenii sesizează la Poliția Locală tulburarea liniștii pe timp de noapte
Polițiștii locali au acționat în ultima perioadă și pentru luarea măsurilor legale în cazul sesizărilor referitoare la tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin zgomote sau larmă, tulburarea liniștii publice în intervalul prevăzut ca fiind program de liniște, respectiv între orele 22.00-8.00 și 13.00-14.00, ori în cazurile în care sunt organizate petreceri cu caracter privat iar organizatorii utilizează aparatură muzicală la intensitate ridicată. Pentru astfel de fapte Legea 61/1991 republicată prevede sancțiuni de la 200 lei și până la 1500 lei. Un astfel de caz a fost semnalat ieri la Cafe-barul Papillon din Piața Unirii, unde în jurul orei 5.00 muzica se auzea la o intensitate mare. Fiind o petrecere privată, organizatorul a fost sancționat de către polițiștii locali. În ultima săptămână a fost aplicată sancțiune și pentru un localul Play de pe str. Telegrafului unde s-a semnalat aceeași încălcare a legislației. De asemenea, au fost sancționate pentru aceeași faptă și persoane care au tulburat liniștea publică pe timp de noapte în Campusul Universitar. De la începutul anului pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 republicată referitoare la tulburarea liniștii au fost aplicate de către polițiștii locali un număr de 238 de sancțiuni, numărul acestora fiind mai mare în perioada de vară.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ