Comunicat de presa 09.10.2017 – 1
Poliția Locală Timișoara s-a bucurat de succes la Ziua Serviciilor Publice
[smartslider3 slider=32]
Poliția Locală Timișoara a fost prezentă și în acest an la manifestarea organizată de Primăria Municipiului Timișoara cu denumirea Ziua Serviciilor Publice, aflată la cea de-a IV-a ediție, care a reunit instituțiile aflate în subrdinea municipalității, dar și forțele din sistemul integrat de ordine publică. Polițiștii locali s-au aflat în Piața Unirii, unde au prezentat, în cadrul unui stand, elementele pe care le au în dotare în momentul în care se află în teren, în patrulare, cum sunt centura multifuncțională cu tonfă, cătușe, aparat cu electroșoc, stație de emisie-recepție, dar și pixuri cu înregistrare video, lanternă, colante autoadezive, ghidul legislativ actualizat în acest an, ghidul poliglot nou apărut, uniformele, pliante informative, dar și mijloacele de deplasare în teren cum sunt autovehicule, biciclete, motoscutere și segway-uri, de asemenea, nou intrate în dotarea polițiștilor locali. Standul de prezentare al Poliției Locale s-a bucurat de un real succes în rândul cetățenilor care au fost prezenți pentru a primi informații despre atribuțiile instituției, iar copiii au fost foarte încântați să vadă cum funcționează elementele din dotarea polițiștilor locali, dar și motoscuterele și segwayurile.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ