Comunicat de presa 13.09.2017 – 1
Zeci de cerșetori depistați în stradă de polițiștii locali în fiecare lună
Polițiștii locali continuă să acționeze pentru identificarea, preluarea din stradă și predarea la centrele sociale a persoanelor care apelează la mila publică sau fac parte din categoria persoanelor fără adăpost, acest aspect fiind unul aflat permanent în atenția Poliției Locale Timișoara. Astfel, de la începutul lunii septembrie au fost depistați și preluați din stradă un număr de 51 de cerșetori și oameni ai străzii din zone precum Catedrala Mitropolitană, Proclamația de la Timișoara, Calea Aradului cu Miresei, Calea Șagului, Calea Sever Bocu, Piața Victoriei, Piața Libertății, Bdul Regele Carol, Str. Mărășești, Piețele Badea Cârțan și 700, Calea Martirilor, Piața Consiliul Europei și altele. De fiecare dată, polițiștii locali iau măsurile legale de preluare din stradă, majoritatea dintre cei depistați fiind aduși de mai multe ori la sediul Poliției Locale pentru introducerea în baza de date, după care au fost predați centrului social de pe str. Telegrafului. Din datele Poliției Locale, deși numărul persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii a scăzut față de anul trecut, se menține numărul mai ridicat al acestora pe timp de vară, vârful fiind înregistrat în luna iunie când au fost depistați 118 cerșetori și oameni ai străzii. Aceștia sunt întâlniți cel mai precvent în zona centrală, respectiv Piețele Victoriei, Libertății, pe str. Alba Iulia și Mărășești. Reamintim că din punct de vedere legal, conform Legii 155/2010 a poliției locale, polițiștii locali acționează pentru identificarea cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supravegherea și ocrotirea părinților sau a reprezentanților legali, a persoanelor fără adăpost și procedează la încredințarea acestora serviciului public de asistență socială în vederea soluționării problemelor acestora, în condițiile legii. Deși nu există o bază legală pentru a-i obliga să stea în centre, pentru a nu mai fi întâlniți pe stradă, Poliția Locală acționează permanent pe această linie, încuralând populația să nu le mai ofere bani și să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 dacă observă astfel de persoane în stradă.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ