Comunicat de presa 28.06.2017 – 1

40 de șoferi și 8 bicicliști sancționați în ultimele zile în zona centrală

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continuat în aceste zile patrulările în zona centrală a orașului pentru a monitoriza modul în care conducătorii auto, dar și bicicliștii respectă prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În ceea ce privește șoferii care pătrund cu autovehiculele în zona pietonală ori opresc sau staționează în zonele în care este amplasat indicatorul care restricționează aceste aspecte, au fost depistați și sancționați în ultimele cinci zile un număr de 40 de conducători auto care nu au respectat legislația în zona istorică a Timișoarei. Aceștia au fost depistați pe străzi precum Paris, Sg. Mușat, Piața Libertății, V.V. Delamarina, Gh. Dima, Proclamația de la Timișoara, C. Telbisz. În ceea ce privește bicicliștii care circulă în perimetrul delimitat de indicatoarele care interzic accesul acestora în zona pietonală, polițiștii locali au aplicat acestora un număr de 8 sancțiuni, constatându-se cel puțin în ultimele zile o scădere a numărului celor care nu respectă legislația. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția persoanelor care se deplasează în zona centrală pe biciclete sau la volanul autoturismelor să respecte legislația în vigoare și să nu pătrundă în aceste zonele în care sunt montate indicatoare ce interzic acest lucru, deoarece riscă sancțiuni foarte mari.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ