Comunicat de presa 19.06.2017 – 1

Noi acțiuni anti-cerșetorie – printre cei depistați în zona Gării de Nord doi cunoscuți hoți de buzunare

Polițiștii locali au continuat în acest zile acțiunile pe linia depistării persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor aflați pe raza municipiului Timișoara, acțiuni desfășurate în cadrul amplei campanii din ultima săptămână care vizează combaterea acestui fenomen. Astfel, începând de vineri după-amiaza, în zilele de week-end, până duminică, au fost depistate un număr de 32 de persoane, majoritatea adulți, în diverse zone ale orașului, precum Piața Victoriei, Piața Consiliul Europei, Calea Șagului, zona Iosefin, precum și în mijloacele de transport în comun. Între aceștia au fost depistate și cinci persoane în zona Gării de Nord, în stația RATT, unde făceau gălăgie, consumau băuturi alcoolice și provocau disconfort trecătorilor. Printre cei cinci se aflau și doi frați care fac parte din categoria hoților de buzunare. Toți cei depistați au fost preluați, aduși la sediul Poliției Locale pentru verificări, fiind ulterior predați centrului social de pe str. Telegrafului. Polițiștii locali continuă aceste acțiuni și în perioada următoare având permanent în atenție acest aspect care degradează imaginea orașului. Din nou facem apel la cetățeni să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 prezența oamenilor străzii și a cerșetorilor în stradă sau în locații în care aceștia își improvizează adăposturi pentru a se lua imediat măsurile legale. Poliția Locală face apel la cetățeni și să nu ofere bani cerșetorilor deoarece în acest fel atrag și alte persoane din aceeași categorie în Timișoara și îi mențin în stradă pe cei veniți deja aici.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ