Comunicat de presa 10.05.2017 – 2

Sancțiuni pentru comercianți, dar și pentru administratorul de la Piața de Gros din Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor și din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat ieri o acțiune amplă în Piața de Gros pentru verificarea legalității activităților comerciale desfășurate în incinta pieței, respectarea regulamentului de piață prevăzut de HCL 334/2002 modificată și întreținerea curățeniei în zonă. În urma acțiunii au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale. Patru producători agricoli au fost sancționați, trei dintre aceștia pentru că nu aveau afișate etichetele de proveniență a mărfii, iar unul, care s-a ales cu o amendă de 3000 lei, deoarece nu avea completate documentele care dovedesc calitatea de producător, conform Legii 145/2014. Alți patru comercianți, persoane juridice, au fost sancționați cu amenzi de 1300 lei, conform OG 99/2000, pentru lipsă viză și lipsă acord de funcționare. A mai fost aplicată și o sancțiune contravențională administratorului pieței, conform HCL 334/2002, în valoare de 400 lei, deoarece nu a luat măsurile de întreținere a curățeniei și de înlocuire a pubelelor pentru deșeuri. Astfel de acțiuni vor mai fi organizate și în perioada următoare. BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ