Comunicat de presa 24.04.2017 – 3

Depistat de polițiștii locali cu substanțe interzise în Parcul Civic

Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în acțiune pe mijloacele de transport în comun și în stațiile RATT, au observat duminică după-amiaza, în jurul orei 15.30, în zona Parcului Civic, un tânăr care avea un comportament suspect, încercând să se ascundă după copaci în momentul în care a văzut patrula de polițiști locali. Cel în cauză a fost identificat în persoana lui O.A.L., de 23 de ani, din Timișoara. Acesta a declarat că s-a retras în parc ”să fumeze ceva”. La controlul corporal sumar efectuat conform prevederilor legale, asupra tânărului s-a găsit un plic din nylon care conținea fragmente vegetale de culoare verde, din categoria celor interzise. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ