Comunicat de presa 21.04.2017 – 2
Polițiștii locali care au oprit autovehiculele în fața instituției încurcând circulația pietonilor au fost sancționați
Mareste imagineaMareste imaginea
Direcția Poliția Locală Timișoara comunică faptul că, cei doi polițiști locali care s-au aflat la volanul autovehiculor oprite pe platforma din fața instituției la data de 12.04.2017, încurcând circulația pietonilor, fapt semnalat de altfel pe o persoană care a făcut o fotografie ce a circulat pe rețeaua de socializare și în mass-media, au fost sancționați conform OUG 195/2002 – Codul Rutier, cu câte 580 lei fiecare și câte 3 puncte penalizare la permis, fapta fiind prevăzută de art. 143 lit. A, unde este stipulat că se interzice stationarea voluntară a vehiculelor pe trotuar. De asemenea, Poliția Locală a luat toate măsurile ca pe viitor astfel de situații să nu se mai întâmple, fiind montate camere de luat vederi și urmând a se trasa zona destinată pietonilor, nefiind vorba despre un trotuar strict delimitat.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ