Comunicat de presa 17.03.2017 – 4
Firmă sancționată deoarece a răsturnat ulei uzat pe carosabil, punând în pericol circulația
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au sancționat ieri o societate comercială care a murdărit carosabilul cu ulei, pe str. Proclamația de la Timișoara, punând astfel în pericol atât circulația autovehiculelor cât și pe cea a pietonilor. Societatea în cauză, care se ocupă de colectarea uleiului uzat de la firmele care folosesc acest produs la prepararea mâncării, nu s-a asigurat în timpul transportului și a răsturnat pe carosabil o cantitate destul de mare de ulei dintr-un bidon. Sancțiunea aplicată conform HCL 371/2007 modificată se ridică la 2500 lei. Ulterior, reprezentanții firmei au împrăștiat material antiderapant peste uleiul de pe șosea pentru a evita producerea de accidente.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ