Comunicat de presa 15.12.2016 – 1
Tânăr sancționat după ce a fost surprins fumând în tramvai
Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în zona Traian, au sancționat în jurul orei 21.40, un tânăr de 21 de ani, din Timișoara, care a fost surprins fumând în tramvaiul nr. 4, între stațiile Prefectură și Piața Traian. Reamintim că potrivit prevederilor Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, sancţiunile pentru fumat în spațiile închise sunt cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoanele fizice, și 5.000 și 10.000 lei, cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, pentru persoanele juridice. De la intrarea în vigoare a modificărilor legii, polițiștii locali timișoreni au aplicat un număr de 215 sancțiuni în valoare de 17.800 lei, cele mai multe fiind aplicate persoanelor care au fumat în stațiile RATT, în incinta piețelor agro-alimentare 700, Badea Cârțan și Iosefin, în parcuri lângă echipamentele de joacă pentru copii, la Gara de Nord în sala de așteptare etc.
BIROUL COMUNICARE, RELATII CU PUBLICUL SI REGISTRATURA