Comunicat de presa 28.11.2016 – 1
Depistat în timp ce intenționa să valorifice 197 de kilograme de cablu de aluminiu sustras
Polițiștii locali au depistat duminică, 27.11.2016, în jurul orei 13, un bărbat care transporta cu căruța pe str. Ștrandului o cantitate mare de cablu de aluminiu. Ca urmare a unei sesizări, polițiștii locali aflați în patrulare în zonă l-au identificat pe bărbat chiar în momentul în care intenționa să predea cablul respectiv la o societatea care se ocupă cu colectarea fierului vechi din zona Dâmbovița, unde de altfel a și fost cântărit, cantitatea ridicându-se la 197 kilograme. Cel în cauză se numește I. R., de 34 de ani, cu domiciliul în localitatea timișeană Moșnița Nouă. Acesta a declarat că ar fi luat cablul pe str. Chimiștilor. Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ