Comunicat de presa 04.11.2016 – 2
Aproape 100 de sancțiuni pentru staționarea pe pistele de biciclete și în stațiile RATT
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat în ultimele două zile o amplă acțiune pe linia depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în stațiile RATT și pe pistele de biciclete semnalizate și marcate în acest sens. Astfel, au fost efectuate verificări în stațiile mijloacelor de transport în comun de pe Calea Martirilor, S. Bărnuțiu, Bălcescu, IC Brătianu, Sever Bocu, Iuliu Maniu, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Calea Șagului, precum și pe pistele de biciclete de pe străzile Victor Babeș, Eroilor, Republicii, Mihai Viteazul. Acțiunea a venit ca urmare a constatărilor din teren, dar și în urma sesizărilor din partea cetățenilor. Au fost aplicate un număr total de 53 sancțiuni contravenționale pe linie de oprire și staționare în stațiile RATT și 37 de sancțiuni pe linia opririi și staționării pe pistele de biciclete. Sancțiunile sunt între 250 și 625 lei cu 2 sau 3 puncte penalizare la permis. Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare.
BIROUL COMUNICARE, REȘAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ