Comunicat (2) 26.10.2016

Hoț de buzunare din tramvaie depistat de polițiștii locali în Piața Bălcescu


Doi polițiști locali au depistat ieri după amiază, în jurul orei 14.30, în timp ce se îndreptau spre domiciliu de la serviciu, un bărbat care a sustras telefonul mobil unei tinere în timp ce încerca să urce în tramvaiul cu nr. 6, în zona Piața Bălcescu. În fapt, tânăra de 15 ani a simțit cum bărbatul îi sustragea telefonul aflat în buzunarul de la pantaloni și nu a mai avut puterea să riposteze, fiindu-i frică. A observat însă în stație polițiștii locali și a solicitat sprijin, iar în baza descrierilor aceștia l-au reținut imediat pe S. B. Marius, de 26 de ani, cu domiciliul în localitatea Vinga – Arad. Acesta avea asupra sa telefonul sustras și, deși îi scosese cartela, tânăra l-a recunoscut în baza datelor și fotografiilor aflate în aparat. Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de furt. Împotriva lui s-a luat măsura reținerii pe 24 de ore.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ