Comunicat de presa 11.10.2016 – 1

Întâlnire între reprezentanții Poliției Municipale, Poliției Locale, Jandarmeriei și RATT pe tema hoților din buzunare

Direcția Poliția Locală Timișoara a organizat ieri, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, o întâlnire a tuturor instituțiilor implicate în luarea măsurilor ce se impun în cazurile de încălcare a legislației privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, precum și pe linie de prevenire a furturilor din buzunare de pe mijloacele de transport în comun de pe raza Municipiului Timișoara, fiind subliniată din nou necesitatea unei colaborări reale și implicări a tuturor forțelor în stăpânirea fenomenului hoților semnalați de cetățeni în tramvaie, troleibuze și autobuze. La discuții au fost prezenți, pe lângă șefi de servicii și birouri din cadrul Poliției Locale, și polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, și șefii Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod”, conducerea Poliției Municipiului Timișoara și șefii secțiilor de poliție din Municipiu, iar din partea Regiei Autonome de Transport Timișoara, reprezentantul departamentului de controlori, precum și controlorii din această structură. În urma dezbaterilor s-a stabilit organizarea de acțiuni comune, punctuale, acordarea de sprijin reprezentanților RATT ori de câte ori se solicită și situația o impune și evident necesitatea colaborării atât pe linia prevenirii cât și a surprinderii persoanelor care atentează la bunurile cetățenilor în mijloacele de transport în comun. Astfel de întâlniri vor fi organizate periodic pentru eliminarea oricăror disfuncționalități care pot apărea în teren și pentru analizarea rezultatelor colaborării dintre instituții.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ