Comunicat de presa 22.07.2016 – 1

Centru comercial din zona Soarelui sancționat pentru că nu și-a cosit iarba și nu a igienizat parcarea și împrejmuirile

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în cursul zilei de joi, o amplă acțiune în zona Soarelui, la un centru comercial amplasat lângă Spitalul Județean, unde existau sesizări de la cetățeni că este mizerie și iarba este necosită. Mai mult, persoanele care locuiesc la blocurile din apropiere și-au curățat spațiile verzi din fața imobilelor de locuit, singurul care făcea notă discordantă fiind terenul aflat în administrarea societății comerciale Columbus Operational SRL, cu sediul în București, care deține magazinul Billa. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că într-adevăr pe spațiile verzi din parcare și în jurul magazinului menționat este mizerie și iarba este necosită. Societatea în cauză a fost sancționată contravențional, conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 2000 lei cu termen de igienizare și cosire a spațiilor verzi, urmând să fie efectuate din nou verificări în zilele următoare pentru a se stabili dacă reprezentanții magazinului s-au conformat.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ