Comunicat de presa 17.05.2016 – 2
Firma care acostează trecătorii în Piața Sf. Gheorghe cercetată de IPJ pentru înșelăciune
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în ultima perioadă verificări cu privire la mai multe persoane care acostau trecători în zona Piața Sfântul Gheorghe, punând întrebări legate de estetică, modelling etc și determinându-le să se deplaseze pe str. Mercy nr. 1, la sediul punctului de lucru al societății Uploaded Faces Entertainments SRL cu sediul în București, unde îi convingeau să semneze contracte dubioase contra unor sume de bani. În urma verificărilor efectuate a fost aplicată și o sancțiune de 1000 lei pentru nereguli pe linie comercială. Pentru că existau suspiciuni că sunt săvârșite fapte de înșelătorie, a fost sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, care are competență în cercetarea și documentarea infracțiunilor, care ne-a comunicat că societatea comercială respectivă face obiectul unor cercetări privind suspiciunea infracțiunii de înșelăciune.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ