Comunicat de presa 26.04.2016
Polițiștii locali timișoreni, campioni naționali pentru al cincilea an consecutiv la tir și șah și tot pe primul loc la tenis de masă
În fiecare an, la data de 21 mai, de ziua Sfinților Constantin și Elena, la nivel național este marcată Ziua Poliției Locale, manifestare aprobată prin lege de Parlamentul României. Cu această ocazie, Federația Națională a Polițiștilor Locali din România organizează anual competiții naționale, de această dată la Târlungeni – Brașov, la tir cu pistolul din dotare, șah și tenis de masă. Anterior fazei naționale, au avut loc etapele regionale, iar câștigătorii s-au întrecut în acest week-end.
În urma competiției și de această dată Poliția Locală Timișoara a obținut cele mai bune rezultate, reușind să se impună pe prima poziție de această la toate probele, după ce în cele patru ediții anterioare s-a clasat de fiecare dată pe primul loc la tir și șah și pe locul secund la tenis de masă. Performanțele notabile sunt urmare a dedicării, profesionalismului și pregătirii asidue. Astfel, rezultatele au fost următoarele:
– La proba de tragere cu pistolul Glock, locul I a fost câștigat de echipa Poliției Locale Timișoara prin Velicu Georgina și Toma Vasile.
– La șah, locul I a fost obținut de asemenea de Poliția Locală Timișoara prin Știrb Aurel.
– La tenis de masă, echipa Poliției Locale Timișoara a obținut locul I prin Agoci Cristian și Dăianu Ion.
– La proba de tragere cu pistolul Glock pentru directori de poliții locale s-a obținut a treia oară locul I prin directorul instituției Dorel Cojan.
În cadrul finalelor naționale s-au acordat și titlurile de campioni la individual, acestea fiind obținute după cum urmează:
– Campion național la tragere cu pistolul din dotare pe Federația Națională a Polițiștilor Locali din România a fost obținut de Poliția Locală Timișoara prin Velicu Georgina, care a tras 100 de puncte din 100 posibile. Pe locul III s-a clasat Toma Vasile, tot de la Poliția Locală Timișoara.
– Vicecampion național pe Federația Națională a Polițiștilor Locali din România la tenis de masă – Dăianu Ion din cadrul Poliției Locale Timisoara.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ