Comunicat de presa 14.09.2015 – 2
Surprinși lipind afișe pe stâlpii și copacii din Complexul Studențesc
Polițiștii locali aflați în patrulare în Campusul Universitar au depistat, în cursul serii de duminică, 13 septembrie 2015, în jurul orei 23.00, două persoane care lipeau afișe cu Circul Las Vegas pe stâlpii și copacii de pe Aleea Studenților, în apropierea Clubului Happy, acestea nefiind locuri autorizate. Polițiștii locali le-au sancționat pe cele două persoane conform HCL 371/2007 modificată, art.40, lit. a, pentru lipirea afișelor, posterelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât în cele autorizate. De la începutul anului și până în prezent au fost aplicate, la acest capitol, un număr de 67 sancțiuni contravenționale, amenzile fiind între 1000 și 2000 lei.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ