Comunicat de presa 04.09.2015 – 3
Polițiștii locali acționează în Complexul Studențesc pentru menținerea unui climat de liniște și siguranță
Ca urmare a situației operative din teren, în ultima săptămână polițiștii locali au efectuat patrulări în Campusul Universitar cu scopul depistării persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială, precum și legislația referitoare la protecția mediului, comerț ilicit, oprire, staționare și parcare a autovehiculelor. Astfel, în total au fost aplicate un număr de 29 sancțiuni contravenționale din care 16 la HCL 371/2007 modificată, 7 la Legea 61/1991 republicată și restul la alte acte normative. De asemenea, au fost aplicate un număr de 12 colante autoadezive pe parbrizele autovehiculelor oprite, staționate sau parcate neregulamentar și au fost depistați un număr de 13 cerșetori și persoane fără adăpost. Din aceste măsuri, 12 sancțiuni și 8 colante au fost aplicate în ultimele trei zile. De asemenea, 4 dintre cerșetori au fost depistați tot în ultimele trei zile. Polițiștii locali vor desfășura în continuare acțiuni punctuale și patrulări auto și pedestre în Complexul Studențesc în vederea prevenirii faptelor de natură contravențională și infracțională.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ