Comunicat de presa 12.08.2015

În dimineaţa zilei de 12.08.2015, prin acţiunea întreprinsă de Direcţia Poliţiei Locale, în colaborare cu inspectorii din cadrul Direcţiei de Mediu a Primăriei Municipiului Timişoara, s-a efectuat igienizarea unei locaţii formată din amenajări improvizate de către persoane din categoria celor fără adăpost care s-au aciuit în spatele imobilelor de pe str. Intrarea Doinei şi rambleul căii ferate, la limita Parcului Botanic.

Au fost identificate un număr de şase persoane cu vârste cuprinse între 32 şi 39 ani, patru dintre acestea având domiciliile pe raza judeţului Timiş, iar două provenind din judeţele Sălaj şi Vrancea, toţi fără ocupaţie şi care îşi asigurau existenţa prin cerşetorie.

Cei în cauză au fost predaţi Centrului Social de Urgenţă – Persoane fără adăpost de pe str. Telegrafului, nr.8, Timişoara.

Locaţia a fost igienizată de către SC RETIM SA, de unde au fost ridicate aproximativ 40 tone de deşeuri.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ