Comunicat de presa 22.07.2015 – 1
Sancționat pentru că a dat foc la resturi vegetale în cimitirul de pe Aleea Nicorești
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat ieri, ca urmare a unei sesizări din partea unui cetățean, pe Aleea Nicorești din zona Steaua, unde s-a semnalat izbucnirea unui incendiu în incinta cimitirului din zonă. În urma verificărilor efectuate la fața locului, administratorul locației a confirmat că a fost pus focul și, în momentul în care a observat acest lucru a încercat să ia primele măsuri de stingere a flăcărilor deoarece acestea cuprinseseră vegetația uscată și câteva ornamente de pe morminte. Cel care a pus focul era un cetățean care făcea curățenie la morminte. Acesta a fost identificat în persoana lui T. Dan, de 36 de ani, cu domiciliul în localitatea timișeană Secaș. Cel în cauză a fost sancționat conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 500 lei.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ