Comunicat de presa 20.07.2015 – 1

Sancționat pentru că și-a lăsat caii în libertate pe Aleea Viilor

Polițiștii locali au acționat, în dimineața zilei de sâmbătă, pe Aleea Viilor unde au depistat mai mulți cai lăsați în libertate care reprezentau un real pericol pentru participanții la trafic. Astfel, s-a trecut la identificarea proprietarului, stabilindu-se că acesta este B. Stefan, de 28 de ani, cu domiciliul pe strada Anvers, unde au mai existat în trecut sesizări și au mai fost aplicate sancțiuni cu privire la creșterea unui număr mare de cabaline. Astfel, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 200 lei conform Legii 61/1991 pentru lăsarea în libertate a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri. Acesta nu este singurul caz de acest gen, în ultima perioadă fiind aplicate pentru această faptă peste 20 de sancțiuni contravenționale.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ