Comunicat de presa 10.07.2015 – 2
Depistată spălându-și covoarele pe domeniul public
Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Calea Șagului au depistat, în cursul zilei de marți, 08.07.2015, o persoană care spăla în fața imobilului de locuit de pe str. Dumitru Kiriac nr. 11 două covoare. Persoana în cauză a fost sancționată conform HCL 371/2007 modificată. Reamintim că potrivit Hotărârii de Consiliu Local menționată, art.22, litera ”u”, utilizarea domeniul public pentru diferite activități gospodărești cum ar fi spălatul rufelor, covoarelor sau obiectelor de uz casnic, precum și pentru uscatul rufelor, gătit etc se sancționează cu amendă de la 300 la 500 lei pentru persoane fizice și de la 1000 la 2500 lei pentru persoane juridice.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ