Comunicat de presa 02.07.2015 – 2

Sute de sancțiuni aplicate și de cersetori și oameni ai străzii depistați de polițiștii locali în Piața Victoriei

Zona centrală a orașului, mai exact Piața Victoriei din Timișoara rămâne un punct fierbinte în ceea ce privește acțiunile Poliției Locale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică deoarece este locul cel mai frecventat de timișoreni, dar și de turiștii care vin și vizitează orașul nostru, dar și locul în care se desfășoară frecvent manifestări publice, culturale, religioase și de divertisment. Pentru că suprafața este una destul de întinsă, iar zona este tranzitată atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, polițiștii locali asigură permanent perimetrul, cu patrule de polițiști locali. Ca urmare a acestor activități întreprinse, polițiștii locali au constatat și aplicat în ultimele luni un număr de 605 sancțiuni contravenționale în Piața Victoriei din Timișoara, din care un număr de 366 la HCL 371/2007 modificată, în special pentru aruncarea de deșeuri pe domeniul public, distribuirea de flyere publicitare și lipirea de anunțuri în locuri neautorizate, precum și pentru circulația cu biciclete în intervalul orar interzis, la acest capitol, din luna mai și până acum fiind applicate 191 sancțiuni. De asemenea, un număr de 146 sancțiuni au fost applicate la Legea 61/1991 republicată pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publică, săvârșirea de acte obscene. Alte 23 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali la HCL 139/2011 și HCL 321/2001 pentru acte de comerț ilicit persoanelor depistate că vindeau fără documente legale produse precum parfumuri contrafăcute, linguri din lemn, obiecte de îmbrăcăminte etc. Polițiștii locali acționează zilnic în toate zonele orașului și în ceea ce privește depistarea și preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor, care sunt predați serviciilor sociale sau îndrumați către localitățile de domiciliu după ce sunt preluați în baza de date. Piața Victoriei este una frecventată și de aceștia, în acest perimetru fiind depistate în ultimele luni un număr de 124 de persoane. Cu această ocazie, Poliția Locală face din nou apel la cetățeni să nu mai ofere bani acestor persoane deoarece în acest fel îi menținem în stradă, producând disconfort și creând o imagine neplăcută Timișoarei.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ