Comunicat de presa 05.06.2015
Depistat după ce a sustras dintr-un supermarket opt bucăți de salam
Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de joi, în jurul orei 12.00, au fost sesizați de către agenții de pază de la magazinul Lidl de pe str. Mureș colț cu Calea Martirilor că au surprins un bărbat care a sustras din societatea comercială produse alimentare. În urma legitimării persoanei în cauză de către polițiștii locali, s-a stabilit că acesta se numește M. Călin, de 37 de ani, cu domiciliul în Timișoara. Bărbatul ascunsese sub cămașă nu mai puțin de opt bucăți salam, de câte 400 gr. Fiecare, motivând că nu are niciun venit, și a ieșit cu ele din magazin, dar a fost observat de agenții de pază care i-au chemat imediat pe polițiștii locali pentru a lua măsurile legale. Persoana în cauză a fost predată pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt polițiștilor de la Secția 2.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ