Comunicat de presa 21.05.2015
Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Timișoara s-a bucurat și în acest an de succes
[smartslider3 slider=61]
Poliția Locală Timișoara a marcat astăzi, 21 mai, de ziua Sfinților Constantin și Elena, Ziua Poliției Locale, ocazie cu care a fost organizată pentru al treilea an consecutiv Ziua Porților Deschise. Timișorenii au vizitat sediul instituției, birourile, sala de festivități, sala de sport unde polițiștii locali se antrenează, au putut afla atribuțiile polițiștilor locali, rezultatele foarte bune la competițiile sportive. Totodată, au avut ocazia să vadă dotarea, motoscuterele, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează. La eveniment au fost prezenți sute de elevi de la unitățile de învățământ pe care Poliția Locală le are în supraveghere și care și-au exprimat dorința de a vizita sediul nostru, dar și de la alte instituții de învățământ. De asemenea, au mai trecut pragul instituției și timișoreni care au dorit sa vadă cu ce se ocupă Poliția Locală și reprezentanți ai consiliilor consultative de cartier. Evenimentul s-a bucurat și în acest an de un real succes, mai ales în rândul copiilor care și-au exprimat dorința să revină în vizită și anul viitor.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ