Comunicat de presa 05.05.2015 – 3

S-a reluat supravegherea zonei centrale cu binoclul de la Operă

Direcția Poliția Locală Timișoara a decis să reia supravegherea Pieței Victoriei, prin observarea zonei centrale de la înălţime. Astfel, un polițist local dotat cu binoclu se află încă din cursul zilei de 4 mai 2015 în balconul Operei și ghidează prin stație patrulele din stradă, acolo unde observă că se petrec acte de încălcare a legislației în vigoare. Această măsură a fost luată ca urmare a faptului că patrulele de polițiști locali în uniformă sunt ușor de observat de către cei care încalcă normele de conviețuire socială, ordinea publică și comit fapte precum furturi din buzunare, agasarea timișorenilor care circulă în zona centrală prin apelarea la mila publică, precum și alte fapte de acest gen. Această măsură și-a dovedit eficienta și anul trecut, când pe perioada sezonului cald a funcționat cu succes, având rolul de a duce la eficientizarea activității prin luarea măsurilor legale împotriva celor care comit acte și fapte de natură contravențională și infracțională.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ