Comunicat de presa 29.04.2015 – 1
Depistat în timp ce a pătruns pe o stradă cu acces interzis având permisul suspendat
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au depistat în data de 28.04.2015, în jurul orei 12.00, pe str. Dr. Nicolae Paulescu, un conducător auto care, aflat la volanul autoturismului marca Nissan, înmatriculat în Germania, a pătruns pe un sector de drum cu acces interzis. În momentul legitimării, acesta a declarat că nu are niciun document de identitate asupra sa, dar și-a comunicat datele verbal. În urma verificării în baza de date s-a constatat că tânărul de 28 de ani, cu domiciliul în Timișoara, avea permisul de conducere suspendat. Cel în cauza a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș – Serviciul Circulație Rutieră, pentru continuarea cercetărilor, fiind de asemenea sancționat de polițiștii locali pentru încălcarea OUG 195/2002.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURA