Comunicat de presa 23.03.2015 – 2
Acțiune a polițiștilor locali în Campusul Universitar pe linie de ordine publică, circulație, protecția mediului și comerț
Polițiștii locali au desfășurat, săptămâna trecută, o amplă acțiune pe linie de ordine publică, circulație rutieră, protecția mediului și inspectie comercială în Campusul Universitar, pentru depistarea persoanelor care încalcă legislația privind ordinea și liniștea publică, pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică, provoacă scandal, abandonează deșeuri, opresc și staționează cu autovehiculele în locuri nepermise sau desfășoara acte de comerț neautorizat. Astfel, în urma acțiunii au fost aplicate în total un număr de 119 sancțiuni contravenționale, cea mai mare parte persoanelor care nu au respectat normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, precum și celor care nu au respectate normele Codului Rutier, parcând autoturismele pe spații verzi sau în locuri marcate cu indicatoare prin care se interzice oprirea sau staționarea. Un număr de 13 persoane care apelau la mila publică au fost depistate în zona Complexului Studențesc, fiind îndrumate către localitățile de domiciliu, au fost depistate mai multe rampe clandestine de deșeuri și s-au constatat nereguli referitoare la indicatoare rutiere deteriorate care au fost semnalate serviciilor din cadrul Primăriei pentru luarea măsurilor legale. De asemenea, au fost depistate 13 autovehicule ce păreau abandonate pentru care s-au aplicat somaţii şi s-au început procedurile de declarare a abandonului in conformitate cu prevederile Legii 421/2002.
Pe linie de protecția mediului au fost efectuate verificări privind existența contractelor de salubrizare încheiate de agenții economici care își desfășoară activitatea în zona Complexului Studențesc cu operatorul de servicii publice de salubrizare, a gestiunii deșeurilor – precolectarea selectivă a deșeurilor menajere și reciclabile și alte aspecte de încălcare a normelor legale în vigoare pe linie de mediu și gospodărire a municipiului. Pe această linie au fost verificate un număr de 59 societăți, zece dintre acestea fiind sancționate. Spre exemplu, SC Market Insomnia SRL a abandonat deșeuri în jurul recipientelor de precolectare a deșeurilor, SC Aroma Center SRL a fost sancționată pentru nerespectarea gestionării corespunzătoare a deșeurilor, la fel si SC Profi-Rom Food, Căminele 2, 6, 19 și 21 au fost sancționate pentru neasigurarea curățeniei în jurul clădirilor, s-a constatat și existența mai multor terenuri virane nesalubrizate și neîntreținute, urmându-se procedurile de identificare a proprietarilor și luarea măsurilor legale.
Pe linie de comerț, au fost verificate un număr de 35 societăți comerciale, fiind aplicate 13 sancțiuni, cele mai multe dintre acestea pentru lipsa acordului de funcționare, printre acestea numărându-se SC Larisastyl SRL, SC Manitaris Company SRL, SC Brc Muscelul SRL, California Partners SRL și altele.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURA