Comunicat de presa 02.12.2014

Direcția Poliției Locale Timișoara a participat la Parada dedicată Zilei Naționale a României

[smartslider3 slider=26]

Direcția Poliției Locale Timișoara a participat în 1 Decembrie, la parada dedicată Zilei Naționale a României, alături de celelalte forțe din cadrul sistemului național de apărare și de ordine publică.
Direcția Poliției Locale Timișoara s-a înființat la nivelul municipiului nostru prin H.C.L. 441/2010, în baza Legii 155/2010 a Poliției Locale. Prin acest act normativ, pe lângă asigurarea ordinii și liniștii publice, au fost conferite Poliției Locale atribuții noi în domeniul circulației rutiere, disciplinei în construcții și afișajului stradal, protecției mediului, inspecției comerciale și evidența persoanei. De la începutul anului 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii 155/2010, Poliția Locală Timișoara a efectuat demersurile instituționale pentru funcționarea acestor servicii și școlarizarea în unitățile specializate ale M.A.I. a unui număr de 151 polițiști locali, urmând ca în următoarea perioadă întregul efectiv să fie specializat în aceste unități.
Poliția Locală Timișoara este o instituție care actionează exclusiv în slujba cetățeanului, ce a reușit cu timpul să câștige încrederea timișorenilor care doresc un oraș civilizat și liniștit. Acest lucru este confirmat și de numărul sesizărilor înregistrate de la cetățeni care a crescut de la an la an, astfel că în 2014 s-a ajuns până în prezent la 5512 solicitări.
Prin acțiunile punctuale și legătura permanentă cu reprezentanții Consiliilor Consultative de Cartier se realizează o strânsă legătură cu timișorenii iar prin cele 1569 de acțiuni organizate s-au rezolvat majoritatea solicitărilor.
Direcția Poliția Locală Timișoara este certificată în ceea ce privește sistemul de management al calității ISO 9001 și se află pe primul loc între entitățile subordonate Consiliului Local Timișoara din punct de vedere al standardelor de control intern și managerial soluționând problemele cetățenilor sub deviza „Servim Comunitatea!
În cadrul competițiilor sportive organizate la nivelul Federației Naționale a polițiștilor locali, Poliția Locală Timișoara este deținătoarea titlului de campionană națională la tir și șah, discipline la care este de neînvins de 3 ani și vicecampioană la tenis de masă, echipele Poliției Locale reprezentând cu cinste și onoare numele orașului Timișoara la toate competițiile naționale și internaționale la care a participat, câștigând în ultimii ani numeroase premii atât în țară cât și peste hotare în cadrul concursurilor organizate sub egida Asociației Internaționale a Polițiștilor.

DIRECȚIA POLIȚIA LOCALA TIMIȘOARA