Comunicat de presa 21.11.2014 – 2

Peste 200 de elevi din patru școli instruiți de polițiștii locali cu privire la siguranța în unitățile de învățământ

Pe lângă activitățile din teren din fiecare zi, polițiștii locali desfășoară periodic și ample campanii de educație preventivă a faptelor contravenționale și a celor penale în unitățile de învățământ arondate în conformitate cu dispozițiile Planului de Măsuri elaborat și implementat în cadrul Sistemului Integrat de Ordine și Siguranță Publică, pentru a conștientiza elevii la riscurile la care se supun în momentul în care comit fapte ce contravin normelor legale, dar și cum să se ferească să devină victime. Astfel, după ce au fost prezenți pentru astfel de prezentări la Colegiul Economic F.S. Nitti, polițiștii locali au expus legislația în vigoare și situații cu care se pot confrunta atât în incinta unităților de învățământ cât și în afara acestora la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Școala Generală nr. 11 și la Școala Rudolf Walther. Elevii au fost informați despre ce este furtul, lovirile și alte violențe, distrugerea, încăierarea, tâlhăriile, fiindu-le expuse și contravenții referitoare la deținerea materialelor pirotehnice din categoria artificii, petarde etc. Elevii au fost foarte interesați de aceste subiecte punând întrebări și primind răspunsuri de la polițiștii locali vizavi de problemele cu care s-au confruntat în timpul orelor de curs sau în viața de zi cu zi. Astfel de informări vor avea loc și în alte unități de învățământ în perioada următoare.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ