Comunicat de presa 19.11.2014
Noi activități de educație preventivă promovate de polițiștii locali în unitățile de învățământ
Polițiștii locali au continuat activitățile de educație preventivă a faptelor contravenționale și a celor penale în unitățile de învățământ arondate în conformitate cu dispozițiile Planului de Măsuri elaborat și implementat în cadrul Sistemului Integrat de Ordine și Siguranță Publică, Direcției Poliția Locală Timișoara fiindu-i repartizate un număr de zece școli. Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au fost prezenți la Colegiul Economic F.S. Nitti, unde au expus celor peste 80 de elevi prezenți la lecția deschisă atât legislația în vigoare, cât și cazuri și situații cu care se pot confrunta atât în incinta unității de învățământ cât și în afara acesteia, cum ar fi furturi, loviri și alte violențe, distrugeri, încăierări, tâlhării, precum și contravenții referitoare la deținerea materialelor din categoria artificii, petarde etc. De asemenea, elevilor le-au fost împărțite pliante informative privind atribuțiile Poliției Locale și modalitățile de contactare a instituției în cazul în care se întâlnesc cu diverse situații aflate în competența polițiștilor locali. Astfel de informări vor avea loc și în alte unități de învățământ în perioada următoare.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ