Comunicat de presa 10.11.2014 – 3
Sancționați pentru că au rupt afișe electorale de pe panoul de pe str. Mărășești
Polițiștii locali aflați în patrulare în seara zilei de vineri, pe strada Mărășești, au depistat, în jurul orei 23.50, două persoane care au rupt afișele candidaților la președinție amplasate pe panoul electoral de la intersecția străzilor Mărășești cu V.V. Delamarina. Cei doi tineri au fost legitimați, stabilindu-se că se numesc T. Florin, de 31 de ani, și S. Paul, de 25 de ani, ambii din Caransebeș, județul Caraș Severin. Cei în cauză au fost sancționați conform Legii 370/2004 cu câte 1000 lei pentru deteriorarea afișelor electorale. De la începutul campaniei electorale până în prezent, un număr de cinci persoane au fost depistate pe timp de noapte de polițiștii locali rupând afișele electorale amplasate pe raza municipiului Timișoara.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ