Comunicat de presa 04.11.2014
Noi sancțiuni cu propunerea ridicării de pe domeniul public pentru deținătorii de rulote care fac comerț fără autorizație
După ce în urmă cu o săptămână polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au verificat un număr de 26 de rulote de pe raza Municipiului pentru a stabili dacă respectă prevederile HCL 139/2011 privind desfășurarea actelor de comerț stradal, în aceste zile au fost efectuate din nou acțiuni pe această linie. Au fost verificate inclusiv cele două societăți care la controlul anterior nu au respectat legislația privind deținerea documentelor și avizelor de funcționare necesare. Astfel, reprezentanții societății Pan Rusovan, a cărei rulotă este amplasată pe str. FC Ripensia și comercializează sandvich-uri și alte produse alimentare, și cei ai Contraș Întreprindere Individuală, care comercializează produse de patiserie și panificație pe str. Azurului, au fost sancționați din nou cu câte 1000 lei deoarece nu au obținut documentele de funcționare necesare, urmând a fi transmisă și adresă către Primăria Municipiului Timișoara prin care să se dispună ridicarea acestora de pe domeniul public. Actele de comerț de acest gen rămân în atenția polițiștilor locali.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ