Comunicat de presa 25.09.2014 – 1
Poliția Locală îi informează pe timișoreni cu privire la atribuții și date de contact
Direcția Poliția Locală Timișoara a demarat o campanie de informare cu privire la atribuțiile pe care instituția le are pe diferite linii, locația și datele de contact. Pentru că există situații în care cetățenii susțin că nu cunosc sau cunosc doar parțial atribuțiile Poliției Locale, fapt care reiese și din discuțiile cu aceștia, precum și în urma rezultatelor de la sondajele de opinie realizate în colaborarea cu Facultatea de Sociologie din cadrul Universității de Vest, s-a decis informarea timișorenilor cu privire la aceste aspecte. Astfel, în această perioadă sunt înmânate pliante care cuprind atribuțiile Poliției Locale conform Legii 155/2010 în domeniul ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protecției mediului, activității comerciale, disciplinei în construcții și al afișajului stradal, evidenței persoanei, alte atribuții. Poliția Locală Timișoara are sediul pe str. Avram Imbroane nr. 54, iar pagina de prezentare pe internet este www.politialocalatm.ro. Cei interesați să depună sesizări sau sa afle alte informații pot scrie pe adresa de e-mail contact@politialoctm.ro.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ