Comunicat de presa 05.09.2014 – 2

Campanie de informare în piețe demarată de polițiștii locali

Pe lângă activitatea de control și luarea măsurilor legale în cazul încălcărilor de acte normative, Biroul Poliția Piețelor din cadrul Poliției Locale Timișoara a demarat și o campanie de informare în piețele agro-alimentare din Municipiu, ca urmare a constatărilor din teren cum că majoritatea comercianților și producătorilor agricoli nu cunosc prevederile legale care îi vizează. Mai exact, aceștia au justificat încălcările normelor legale prin faptul că nu sunt informați la capitolul legislație. Campania de informare nu-i vizează numai pe comercianți și producători agricoli, dar și pe reprezentanții piețelor, administratori, cât și pe SC Piețe SA, cu toții fiind cuprinși în această campanie cu privire la legislația care trebuie respectată. Astfel, în toate piețele agro-alimentare au fost distribuiți fluturași cu extrase din HCL 334/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a piețelor, HG 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, HCL 186/2014 privind marcarea produselor cum ar fi probleme legate de subînchirierea sau permiterea folosirrii spațiului rezervat la terțe persoane, utilizarea locurilor de vânzare fără rezervare, staționarea autovehiculelor în perimetrul piețelor în scopul depozitării mărfii, comercializarea de produse fără acte, neafișarea datelor de identificare a comerciantului, a mărfurilor, prețurilor, utilizarea mijloacelor de măsurare și cântărire nereverificate metrologic, comercializarea de substanțe toxice, inflamabile, explozive, băuturi alcoolice, substanțe halucinogene, produse neavizate fito-sanitar, produse de origine animală în alte locuri decât halele destinate, nerespectarea curățeniei, comercializarea de produse degradate, alterate etc, comercializarea altor produse decât cele înscrise pe certificatul de producător sau fără certificat, cumpărarea de produse cu scopul recomercializaării, precum și alte prevederi din actele normative. Sancțiunile pentru faptele enumerate sunt cuprinse între 100 și 10.000 lei. Comercianții și producătorii agricoli consideră binevenită această măsură de informare pentru că, susțin ei, doresc la rândul lor ca în piețe să se desfășoare un comerț legal și civilizat.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ