Comunicat de presa 05.09.2014 – 1

Noi sancțiuni aplicate taximetriștilor care opresc și încurcă vizibilitatea la Catedrală și în Piața 700

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continuat în cursul zilei de ieri, dar și azi-noapte acțiunile care vizează respectarea legislației în vigoare de către conducătorii auto care transportă persoane în regim de taxi. Astfel, în cursul zilei de ieri au fost efectuate verificări în zonele Carei, Gara de Nord, Dâmboviţa, Şagului, Spitalul Judeţean, Girocului, Brâncoveanu, Hotel Continental, fiind în vizor și locațiile Catedrală, în curbă unde au existat reclamații referitoare la oprirea taximetrelor încurcând vizibilitatea celorlalți participanți la trafic, precum și în zona Piața 700, unde s-a semnalat același aspect. La acțiunea de ieri a fost prezent și liderul de sindicat al taximetriștilor. Verificările au avut drept scop prevenirea şi combaterea efectuării activităţilor de taximetrie fără îndeplinirea condiţiilor legale şi al faptelor de concurenţă neloială, prevenirea şi combaterea actelor de încălcare a normelor locale sau OUG 195/2002 privind circulaţia, oprirea şi staţionarea vehiculelor, au fost verificați agenţii economici-operatori transport public de bunuri şi persoane în regim de taxi aprobat prin HCL nr. 101/2009, au fost verificați conducătorii auto taximetrişti privind modul în care respectă prevederile Legii nr. 38/2003, modificată de Legea 265/2007. Au fost aplicate un număr de 13 sancțiuni pentru oprire/staționare în locuri neautorizate, neprezentarea documentelor deținute, o parte dintre cei depistați fiind chiar în locuri în care au existat reclamații cum ar fi Piața 700. Azi-noapte, patru conducători auto de taxi au fost sancționați în curba de la Catedrală, unde de asemenea au existat reclamații.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ