Comunicat de presa 01.09.2014
Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, Poliția Municipiului și RATT vor colabora pentru siguranța cetățenilor pe mijloacele de transport în comun
Direcția Poliția Locală Timișoara a organizat astăzi, la sediul său, o primă întâlnire a reprezentanților Biroului Poliție Transport Urban, recent înființat în cadrul instituției, cu cei ai Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Investigații Criminale, Compatimentul Furturi din buzunare și cei ai Regiei Autonome de Transport Timișoara, pentru a pune bazele colaborării cât mai strânse în vederea prevenirii fapte antisociale și de creștere a siguranței cetățenilor care circulă pe mijloacele de transport în comun din Timișoara. Reprezentanții Poliției Municipiului Timișoara au adus în vedere pe lângă locațiile și orele cele mai frecventate de către hoții de buzunare, și necesitatea implicării cetățenilor în prinderea suspecților, de cele mai multe ori victimele renunțând la a depune plângere împotriva celor care i-au păgubit și în acest fel fiind foarte greu de probat faptele comise. În cadrul întâlnirii, reprezentanții RATT au specificat că își vor da la rândul lor concursul pentru o mai bună colaborare din partea conducătorilor auto de pe tramvaie, troleibuze și autobuze, care trebuie să sprijine demersurile celor două structuri. Pe lângă prevenția faptelor din categoria furturilor, alte linii pe care polițiștii locali vor acționa sunt cele prevăzute în HCL 371/2007 actualizată referitoare la prevenirea degradării mijloacelor de transport, consumul de alcool, semințe și alte produse care creează disconfort, depistarea persoanelor care apelează la mila publică, provoacă scandaluri, transportă obiecte care deranjează călătorii etc.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ