Comunicat de presa 30.07.2014 – 2
Acțiune a polițiștilor locali pentru depistarea căruțelor care circulă în Timișoara
Polițiștii locali au efectuat ieri o acțiune fulger în zona Soarelui – Buziașului, unde s-a semnalat în ultima perioadă reapariția căruțelor pe domeniul public. În decurs de două ore, patru persoane au fost depistate deplasându-se cu vehiculele cu tracțiune animală pe Bdul Sudului, Strada Recoltei și Calea Buziașului. Cei în cauză, cu vârste cuprinse între 23 de ani și 36 de ani, au domiciliile în Moșnița Nouă si vin frecvent în Timișoara pentru a presta activități ocazionale de genul transportat deșeuri, pe care le depozitează în alte locuri decât cele amenajate pentru acest lucru sau strâng fier vechi și alte obiecte uzate de la cetățeni. Persoanele depistate au fost sancționate cu câte 300 lei conform HCL 251/2002 modificată, care prevede că se interzice accesul și circulația vehiculele cu tracțiune animală pe raza Municipiului Timișoara în scopul asigurării fluenței și siguranței traficului rutier. Circulația se va realiza pe străzile lăturalnice aprobate de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei în urma solicitărilor depuse. Sancțiunile în cazul încălcării prevederilor legale sunt între 300 și 500 lei.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ