Comunicat de presa 29.07.2014 – 2

Acțiuni repetate pentru depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii în special în Complexul Studențesc și Parcul Botanic

Polițiștii locali au continuat în această perioadă verificările în ceea ce privește prezența în stradă a persoanelor care practică cerșetoria și a oamenilor străzii, în vederea depistării acestora și luării măsurilor cu privire la preluarea din stradă, monitorizarea lor și predarea către serviciile sociale conform prevederilor Legii 155/2010. O dată cu încălzirea vremii s-au constatat o creștere a acestor persoane pe raza municipiului Timișoara, motiv pentru care acțiunile s-au intensificat. Astfel, în ultima săptămână, au fost depistate un număr de 68 de persoane care practică cerșetoria sau fac parte din categoria oamenilor străzii, cele mai multe dintre acestea în Complexul Studențesc și la Parcul Botanic, două locații în care s-au efectuat acțiuni repetate ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cu scopul asanării ”cuiburilor” de persoane certate cu legea. De asemenea, alte zone în care au fost depistați cerșetori sunt Catedrala Mitropolitană, Gara de Nord, Bdul Take Ionescu, Calea Lipovei, Piața Consiliul Europei, str. M. Kogălniceanu, str. Proclamația de la Timișoara (în fața magazinului Bega). Acțiunile continuă pe această linie, iar timișorenii care observa astfel de persoane sau locații în care aceștia și-au improvizat locuințe pot sesiza aceste aspecte la Dispeceratul Poliției Locale 0256.968.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ