Comunicat de presa 01.07.2014 – 1
Depistat lipind pe stâlpii de curent anunțuri de angajare pentru video-chat
Polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală au depistat și sancționat ieri un bărbat care lipea fără a aprobare și în alte locuri decât cele autorizate, mai exact pe stâlpii de curent din Piața Huniade, afișe publicitare reprezentând anunțuri de angajare tinere pentru video-chat. Potrivit HCL 371/2007 modificată, sancțiunile în aceste situații sunt cuprinse între 1000 și 2000 lei. De la începutul anului și până în prezent polițiștii locali au aplicat un număr de 178 de sancțiuni numai pentru nerespectarea prevederilor legate de publicitate, peste 70 la sută dintre acestea fiind aplicate însă persoanelor juridice.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ