Comunicat de presa 12.06.2014 – 1
Patrule pe biciclete și motoscutere în cartierele orașului
[smartslider3 slider=34]
Așa cum s-a anunțat încă de săptămâna trecută, când s-a stabilit introducerea în teren a patrulelor de polițiști locali pe biciclete și pe motoscutere, Poliția Locală Timișoara a demarat acțiuni în cartierele orașului pentru o mai strânsă relaționare cu cetățenii din toate zonele. Astfel, în această dimineață, un număr de cinci patrule pe biciclete și patru pe motoscutere au pornit în cartierele Buziașului, Soarelui, Girocului. Principalele direcții stabilite se referă la identificarea persoanelor fără adăpost, a imobilelor în stare de degradare, a terenurilor virane neîngrijite, probleme legate de abandonarea de deșeuri, de persoane care caută în pubelele de gunoi, acte de comerț stradal ilicit, fapte de vandalism în parcuri, opriri, staționări, parcări neregulamentare, autovehicule abandonate, câini fără stăpân etc. De asemenea, s-a luat legătura și cu președinții consiliilor consulative de cartier, care au fost de altfel și chemați în teren cu polițiștii locali pentru a semnala la fața locului eventualele nereguli. Săptămânal, polițiștii locali vor fi prezenți în toate cartierele, relaționând cu cetățenii, reținând toate problemele pe care aceștia le semnalează, urmând ca după fiecare acțiune de acest gen să se centralizeze toate constatările directe în teren, dar și cele sesizate de cetățeni, urmând ca în conformitate cu atribuțiile conferite de lege acestea să fie soluționate, iar pentru cele care exced atribuțiilor să fie informate instituțiile abilitate.
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ