Comunicat de presa 14.05.2014 – 3

Prinși după ce au sustras telefonul mobil al unui minor în Parcul Central

Polițiștii locali aflați în patrulare pe Bdul Republicii, în zona Parcului Central, aseară, în jurul orei 23.30, au depistat doi tineri suspecți de sustragerea unui telefon mobil de la o persoană aflată în perimetrul parcului. Păgubitul, în vârstă de 16 ani, cu domiciliul în Cluj Napoca, a declarat că a fost abordat de două persoane, care i-au solicitat să le împrumute telefonul mobil pentru a efectua o convorbire, dar au fugit imediat cu bunul respectiv. Imediat polițiștii locali i-au depistat pe cei doi, în persoana lui S.Samir, de 19 ani, din Găvojdia – Timiș, și B. Căruntu, tot de 19 ani, cu domiciliul în Timișoara. Asupra acestora a fost găsit și telefonul mobil la care a făcut referire partea vătămată. Cei în cauză au fost predați Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ